Reabilitarea coafei rotatorilor

O ruptură a coafei rotatorilor este o cauză des întâlnită de durere şi incapacitate în regiunea umărului la adulţi.
În anul 2008 aproape 2 milioane de persoane în Statele Unite s-au prezentat la medic din cauza unei probleme la coafa rotatorilor. O leziune a acesteia slăbeşte umărul. Asta înseamnă că multe activităţi de zi cu zi, ca şi pieptănatul sau a vă îmbraca, pot deveni dificile şi dureroase. Secţii ca şi cea din care facem parte noi, tratează un număr incredibil de pacienţi afectaţi de acest tip de leziune, fie că sunt sportivi de performanţă, fie muncitori şi bătrâni.

Dacă aveţi dureri în regiunea umărului sau v-a fost diagnosticată ruptura tendoanelor coafei rotatorilor şi sunteţi încă în căutarea unei opţiuni de tratament, sau dacă v-aţi decis să vă supuneţi unei intervenţii chirurgicale pentru a repara tendoanele umărului, sau chiar dacă sunteţi fizioterapeut, kinetoterapeut sau altă figură profesională din această sferă, informaţiile conţinute în acest articol vă vor ajuta să înţelegeţi avantajele, limitele şi riscurile intervenţiei chirurgicale, pentru a putea face o alegere informată.

Aşa cum am făcut şi în celălalte articole, nu vom vorbi despre anatomia umărului încât considerăm că anatomia în general, împreună cu fiziologia articulară, se află la baza profesiei noastre. Cu alte cuvinte, întotdeauna mi-a plăcut să exprim astfel acest concept: anatomia este Biblia fizioterapeutului.

Descriere

Majoritatea leziunilor, care se întâlnesc în această afecţiune, sunt ale tendonului muschiului supraspinos, dar pot fi implicate şi alte tendoane ale coafei rotatorilor. În cele mai multe cazuri, lezionarea începe de la o mică destrămare a fibrelor tendonului. Când dauna progresează, tendonul se poate rupe complet, de multe ori prin simpla ridicare a unui obiect greu.

Există mai multe tipuri de leziuni:
Ruptură parţială: atunci când tendonul nu este complet lezionat.
Ruptură pe toată grosimea: numită şi leziune completă, atunci când tendonul se separă în două părţi. În multe cazuri, tendoanele se rup în punctul de inserţie pe capul humeral. O leziune de acest gen este practic o gaură în tendon.

Cauze

Există două cauze principale ale leziunii coafei rotatorilor: leziuni acute şi degenerative.
Leziunea Acută
După o căzătură cu braţul întins sau în timpul ridicării unei greutăţi mari, cu o mişcare bruscă, se poate asista la ruperea coafei rotatorilor. Acest tip de traumatism se poate asocia şi cu alte leziuni ale umărului, ca şi fractura de claviculă sau luxaţie gleno-humerală.
Leziune Degenerativă
Majoritatea leziunilor sunt de acest tip şi sunt rezultatul uzurii tendonului, proces care are loc în timp îndelungat. Această uzură are loc în mod natural cu creşterea vârstei. Leziunile coafei rotatorilor sunt mai comune în braţul dominant. Dacă se suferă de o leziune degenerativă a umărului, e posibil ca acelaşi lucru să se întâmple şi la umărul contralateral (cu toate că nu aveţi dureri în acel umăr)

Diferiţi factori contribuie la leziunile degenerative (cronice) ale coafei rotatorilor:
Stres mecanic repetitiv: repetând de mai multe ori mişcările umărului şi solicitând muşchii şi tendoanele coafei rotatorilor. Baseball, tenis, canotaj, culturism, sunt exemple de activitate sportivă care pot pune în pericol tendoanele coafei rotatorilor, dar şi nenumărate activităţi profesionale care implică ridicări repetate ale braţului sau lucrul cu braţele ridicate şi, uneori, chiar simple rutine pot genera o leziune cauzată de uzul excesiv.
Lipsa de circulaţie sangvină: Cu trecerea anilor fluxul de sânge spre tendoanele noastre scade. Fără o bună circulaţie sangvină, capacitatea naturală a corpului de a se repara de daunele tendoanelor e compromisă. Succesiv, acest lucru poate duce la o ruptură a tendonului.
Pintenii osoşi (osteofitele): Cu înaintarea în vârstă se pot formă osteofite pe partea inferioară a acromionului. La ridicarea braţului, aceşti pinteni creează frecare pe partea superioară a coafei rotatorilor. Această condiţie se numeşte impingement sau conflict subacromial, iar cu timpul poate slabi tendoanele coafei şi poate facilita ruptura acestora.

[AdSense-C]

Factori de risc

Factori de risc pentru coafa rotatorilor: baseballDeoarece leziunile coafei rotatorilor sunt în cea mai mare parte cauzate de uzura normală, care merge mâna în mâna cu înaintarea în vârstă, persoanele de peste 40 de ani prezintă un risc major.
Şi persoanele care fac sport sau activitate profesională ce implică ridicarea repetată a braţelor prezintă riscuri pentru ruptura coafei rotatorilor. Atleţii sunt vulnerabili în mod particular la leziunile de uzură excesivă, mai ales jucătorii de tenis şi cei de baseball.
Zugravii, tâmplării şi alte persoane ale căror muncă implică ridicarea greutăţilor deasupra capului (muncitorii overhead) prezintă riscuri majore.
Efectuarea greşită a exerciţiilor, la sală, ca şi ridicarea greutăţilor cu braţele în spatele capului (overhead) poate fi la fel de riscant.

ridicarea greutatii deasupra capului

Cu toate că leziunile de uz excesiv sunt cauzate de activităţi sportive sau de profesii overhead şi, deci, se prezintă în persoanele mai tinere, majoritatea leziunilor în tinerii adulţi sunt cauzate de un traumatism (ex: o cădere).

Simptome

Simptomele cel mai des întâlnite în ruptura coafei rotatorilor sunt:
Durere în repaus şi pe timpul nopţii, mai ales dacă se doarme pe umărul afectat.
Durere în timpul ridicării sau coborârii braţului sau în timpul mişcărilor specifice.
Slăbiciune în timpul ridicării sau rotaţiei braţului.
Trosnituri sau o senzaţie zgomotoasă atunci când se mişcă braţul în anumite poziţii.

Leziunile cauzate brusc, ca şi în urmă unei căzături, de obicei provoacă o durere intensă. Poate exista o senzaţie de blocaj sau slăbiciune imediată în partea superioară a braţului.
Leziunile care se dezvoltă lent, cauzate de uz excesiv, pot provoca durere şi slăbiciune a braţului, dar acestea se înrăutăţesc cu trecerea timpului. Se poate avea durere în regiunea umărului atunci când se ridică braţul în lateral (abducţie), sau durere care migrează pe braţ, atunci când braţul este ridicat cu palma spre podea (flexiune şi pronaţie), ca şi atunci când încercăm să ajungem cu mâna la un sertar poziţionat deasupra capului.
În general durerea, la început, e ciclică alternând perioade mai lungi sau mai scurte de bunăstare cu perioade de durere şi impotenţă funcţională. Medicamentele de tip FANS ca şi Ketoprofenul sau Ibuprofenul (de administrat mereu după prescrierea propriului medic şi după ce aţi citit bine prospectul), într-o primă fază pot ameliora durerea. Cu timpul, durerea poate deveni continuă şi se poate agrava, şi se poate simţi şi în repaus, iar medicamentele încep să nu îşi mai facă efectul. Durerea începe să se simtă şi în timpul nopţii, iar la un moment dat, împreună cu lipsa de forţă, poate compromite activităţile de rutină ca şi pieptănatul sau mişcările braţelor la spate ca şi încheierea sutienului.

Diagnostic

Anamneza şi examenul obiectiv pot da toate informaţiile necesare pentru a stabili dacă afecţiunea pacientului din faţa noastră este caracterizată de o leziune a coafei rotatorilor. Se poate evalua prezenţa de umflături sau goluri în zona umărului, la fel ca şi amplitudinea mişcării braţului. Se poate efectua o evaluare a zonei cervicale pentru a exclude situaţia în care durerea provine de la un „nerv comprimat” sau alte condiţii, ca şi artroza cervicală.

Evaluări funcţionale
1. Testul lui Jobe: cu braţul abdus la 90°, poziţionat anterior de 30° şi intrarotat cu degtul mare orientat în jos, pacientul trebuie să reziste la o presiune exercitată de examinator în jos. În realitate acest test este considerat la limită între testul pentru conflict şi cel pentru coafă; pozitivitatea acestuia este determinată de apariţia durerii şi scăderea rezistenţei la presiunea primită. Evaluează muşchiul supraspinos, iar uneori evaluarea impotenţei musculare poate fi împiedicată de simptomatologia dureroasă.

2. Testul rotaţiei externe contra rezistenţei în adductie: pacientul se află în faţa examinatorului cu braţele adduse, în rotaţie neutră şi cotul flexat la 90°. În această poziţie efectuează o împingere în extrarotatie contra rezistenţei oferite de examinator. Acest test evaluează muşchiul subspinos

 

3. Testul lui Patte: la fel ca cel precedent, evaluează muşchiul subspinos; pacientul cu braţul abdus la 90° şi cotul flexat trebuie să efectueze o extrarotatie contra rezistenţei oferite de examinatorul poziţionat în spate

4. Lift-off test: cu mâna, din partea care se evaluează, la spate, individul trebuie să împingă înspre înapoi contra rezistenţei; în cazul unei leziuni a muschiului subscapular, pe care îl evaluează acest test, nu se reuşeşte efectuarea acestei mişcări.

5. External Rotation Lag Sign (ERLS): se efectuează ca şi lift-off test, dar în acest caz se evaluează forţa opusă; fizioterapeutul ţine mâna pacientului îndepărtată de spate, testul rezultă pozitiv pentru leziune a subscapularului dacă, odată abandonată mâna, pacientul nu reuşeşte să o menţine în această poziţie, iar această cade.

6. Drop sign: este de asemenea un test de menţinere, umărul abdus la 90° şi maximă extrarotatie posibilă cu cotul la 90°; dacă examinatorul, poziţionat în spatele pacientului, abandonează mâna şi se observă o pierdere evidentă a extrarotatiei (mai mare de 5°) se poate considera o leziune a părţii posterioare a coafei.

Teste de evaluare coafa rotatorilor

Diagnostic instrumental
Alte teste care pot ajuta la confirmarea diagnosticului sunt:
Raze-X: Primul test care se cere este de obicei radiografia. Deoarece razele X nu arată ţesuturile moi ale umărului, cum ar fi coafa rotatorilor, acest examen nu poate indica leziunea coafei, dar poate indica prezenţa unui mic pinten osos.
rezonanta magnetica umarRezonanţa magnetică şi ecografia: Aceste examene pot identifica ţesuturile moi ca şi tendoanele coafei rotatorilor.
Pot indica leziunea coafei, ca şi poziţia acesteia în interiorul tendonului şi dimensiunea ei. O rezonanţă magnetică poate da informaţii asupra leziunii, dacă este recentă sau nu şi poate indica starea muşchilor coafei, lucru foarte important în luarea deciziilor asupra tratamentului şi în elaborarea unei prognoze.

O leziune a coafei rotatorilor, dacă nu e tratată, cu timpul se înrăutăţeşte?
În cazul unei rupturi a coafei rotatorilor, dacă se continuă folosirea braţului deşi durerea creşte, se pot provoca daune ulterioare. O ruptură a coafei rotatorilor poate deveni mai mare în timp. În realitate, nu există nicio dovadă ştiinţifică care să demonstreze rezultate mai bune în urmă unei intervenţii chirurgicale efectuate la timp, adică mai aproape de momentul rupturii, faţă de o intervenţie efectuată mai târziu. De aceea, aproape întotdeauna, este recomandată mai întâi efectuarea unui tratament nechirurgical pentru leziunile coafei rotatorilor.

[AdSense-C]

Tratament

O durere cronică a umărului şi braţului sunt bune motive pentru a vă prezenta medicului sau fizioterapeutului de încredere. Tratamentul timpuriu poate preveni simptomele înrăutăţirii, la fel cum te poate face să te întorci la rutina cotidiană mai repede. Obiectivul oricărui tratament este reducerea durerii şi restabilirea funcţiilor umărului. Există diferite opţiuni de tratament pentru ruptura coafei rotatorilor, iar cea mai potrivită este una diferită pentru fiecare pacient.
În planificarea tratamentului vă sfătuiesc să luaţi în considerare vârsta pacientului, nivelul de activitate şi profesia, sănătatea generală şi tipul de leziune cu care trebuie să lucraţi.

Tratamentul nechirurgical
În circa 50% din pacienţi, tratamentul nechirurgical ameliorează durerea şi îmbunătăţeşte funcţiile umărului. Forţa umărului, totuşi, de obicei nu se îmbunătăţeşte fără intervenţie chirurgicală
Opţiunile tratamentului nechirurgical pot include:
Repausul. Repausul şi limitarea activităţilor overhead pot ajuta la calmarea durerii. Se poate prescrie un tutor pentru a susţine greutatea braţului şi pentru a proteja umărul.
Modificarea activităţilor. Mai ales a celor care provoacă durere.
FANS: ca şi Ibuprofen şi Ketoprofen pentru a reduce durerea şi edemul.
Exerciţii pentru potenţă şi fizioterapie: exerciţii specifice care vor recupera mişcarea şi potenţa umărului. Programul de exerciţii prevede stretching pentru îmbunătăţirea flexibilităţii şi amplitudinea mişcării umărului. Recuperarea potenţei musculare pentru susţinerea braţului poate ameliora durerea şi poate preveni ulteriori leziuni.
Infiltraţii cu corticostedoizi (cortizon): în cazul tinerilor sau adulţilor tineri unde este posibilă o intervenţie chirurgicală, infiltraţiile cu corticosteroizi este de evitat pentru potenţialul efect leziv al acestora asupra tendoanelor. În cazul unor pacienţi vârstnici sau în cazul persoanelor care nu se pot supune unei intervenţii chirurgicale, infiltraţiile de acest tip sunt singura opţiune de tratament deoarece ameliorează durerea şi îmbunătăţeşte funcţiile umărului mai mult decât celelalte tratamente.

Avantajul principal al tratamentului nechirurgical este că se evită marile riscuri ale chirurgiei, ca:

  • Infecţiile
  • Rigiditatea permanentă
  • Complicaţiile anesteziei
  • Timpul lung de recuperare

Dezavantajele sunt:

  • Nu se îmbunătăţeşte forţa
  • Dimensiunile leziunii pot creşte în timp
  • Activităţile pot fi limitate

Tratamentul chirurgical
În cazul în care durerea nu se reduce cu tratamentele nechirurgicale, se poate opta pentru unul chirurgical, iar faptul că durerea continuă este principalul motiv pentru care se optează pentru intervenţie, şi mai ales în cazul în care pacientul este foarte activ, are o profesie overhead sau practică sporturi riscante.
Alte semne că intervenţia este o bună opţiune pentru pacient:

  • Simptomele durează de 6-12 luni
  • Leziunea e mare (peste 3 cm)
  • Slăbiciune şi impotenţă evidentă a umărului
  • Leziunea a fost provocată de un traumatism recent (leziune acută)

Intervenţia chirurgicală poate repara coafa rotatorilor lezionată şi consistă în reconectarea tendonului la capul homerului prin microşuruburi (ancore). Există diferite opţiuni pentru repararea leziunilor coafei rotatorilor. Fie că e vorba de leziune parţială sau completă, tendonul va fi reparat şi recusut ca apoi să fie reancorat pe osul de pe care s-a desprins.

Ancorarea tendoanelor coafei

Notă: În aproape toate cazurile tendonul Capul Lung al Bicepsului (CLB), în leziunile coafei rotatorilor, e deteriorat şi e responsabil de mare parte din durerea pacientului. Intervenţia chirurgicală prevede sacrificiul (tenotomia) acestuia deoarece funcţia sa în conservarea umărului este neglijabilă încât este încredinţată în proporţie de 80% Capului Scurt (vezi imaginea mai jos)

Sindromul PopeyeSingurul dezavantaj care se poate avea după intervenţia de acest tip este aproape în exclusivitate estetic creând o deformaţie a braţului evidentă, în realitate, doar la persoanele musculoase şi slabe (cunoscută şi ca Sindromul lui Popeye)
În alternativă, pentru a evita acest aspect inestetic, tenotomia poate fi urmată de tenodeză: după desprinderea Capului Lung Al Bicepsului de pe omoplat, chirurgul îl poate reconecta pe capul homerului (vezi imaginea mai jos).
Această procedură lungeşte timpul chirurgical şi expune pacientul la un risc de durere în zona reinserţiei tendonului care poate fi considerată cauză de eşec din partea pacientului, motiv pentru care, în general, această procedura este recomandată doar tinerelor femei, culturiştilor şi muncitorilor care fac eforturi mari cu braţele (ex: zidari).

Tenodeza Capului Lung al Bicepsului
Tenodeza CLB

Opţiuni chirurgicale
Există diferite opţiuni pentru repararea leziunilor coafei rotatorilor. Progresul tehnicilor chirurgicale s-au orientat către metodele mai puţin invazive. În timp ce fiecare metodă are avantajele şi dezavantajele ei, toate au acelaşi obiectiv: să obţină repararea şi vindecarea tendonului lezionat. Tipul reparaţiei efectuate depinde de mai mulţi factori printre care şi experienţa chirurgului şi familiaritatea cu o procedură anume, dimensiunea leziunii, anatomia pacientului şi calitatea ţesutului tendinos şi osos.
Pe lângă leziune se pot avea şi alte probleme în zona afectată, cum ar fi artroza, osteofitele sau alte leziuni ale ţesuturilor moi. În timpul operaţiei, chirurgul poate repara şi aceste probleme.
Cele mai des utilizate tehnici sunt: reparaţia pe cer deschis, reparaţia artroscopica şi reparaţia mini-open. Studiile ştiinţifice demonstrează că aceste tehnici sunt valide în aceeaşi măsură pentru vindecarea coafei rotatorilor.

Reparaţie artroscopica
În timpul artroscopiei chirurgul introduce o mică telecameră, numită artroscop, în articulaţia umărului pentru a vizualiza imagini din interiorul acesteia. Datorită tehnologiei, aceste instrumente sunt foarte subţiri, de aceea inciziile folosite sunt mici, de aproximativ 1 cm.

Artroscopie coafa rotatorilor
Reparaţie deschisă (tradiţională)
O tăietură chirurgicală tradiţională (de câţiva centimetri) poate fi necesară dacă leziunea este de mari dimensiuni sau complexă. Chirurgul efectuează o tăietură şi desprinde parţial deltoidul pentru a putea accesa structurile inferioare. În timpul operaţiei se pot îndepărta osteofitele inferioare ale acromionului (procedură numită acromionplastica). Acest tip de intervenţie mai este valabil şi în cazul în care este nevoie de transferul tendonului sau alte reconstrucţii.

Interventie de reparatie a coafei pe cer deschis
Reparaţie Mini-Open
Foloseşte tehnologia de ultima generaţie şi instrumente miniaturizate pentru a efectua reconstrucţia printr-o tăietură mică (aproximativ 3-5 cm). Această metodă foloseşte artroscopia pentru a evalua şi trata alte structuri în interiorul articulaţiei. Pintenii osoşi, de exemplu, sunt des înlăturaţi prin artroscopie. Acest tip de intervenţie evită deplasarea deltoidului, şi totuşi chirurgul are vizibilitate directă asupra zonei interesate.

Avantajele artroscopiei
În mâini experte, toate leziunile coafei rotatorilor pot fi tratate cu această tehnică. Ideală pentru avantajele sale:

  • Tăieturi mai mici, deci un mare avantaj estetic
  • O mai bună vizualizare şi reparare a tendoanelor de genul subscapularului
  • Mai puţină durere post-intervenţie
  • Pierderi hematice reduse
  • Recuperare mai rapidă

Reabilitarea

Are un rol important în vindecare şi în a permite pacientului să se întoarcă cât mai repede la activităţile cotidiane.
Notă: Atunci când pacientul se supune unei intervenţii chirurgicale de reconstrucţie a coafei rotatorilor, acesta trebuie informat în legătură cu timpul de recuperare şi reabilitare, având în vedere faptul că aceasta din urmă reprezintă punctul cheie în procesul de vindecare. Un pacient nemotivat nu este un bun candidat pentru o intervenţie chirurgicală.

Un program de reabilitare corect nu se sfârşeşte aproape niciodată înainte de 5 luni de la intervenţie.

I. Prima fază: Imobilizarea
După intervenţie, terapia progresează în faze. La început, pentru a proteja tendonul reparat, se prescrie folosirea unui tutor de tip ultrasling la 15-20° de abductie, timp de 3 săptămâni zi şi noapte apoi până la 4-6 săptămâni în funcţie de gravitatea leziunii doar pe timp de noapte.
În această fază obiectivele sunt:

  • Protejarea suturii
  • Reducerea durerii şi inflamaţiei
  • Creşterea mobilităţii articulare fără durere
  • Educarea şi informarea pacientului în legătură cu afecţiunea

Gimnastica pasivă
Deşi leziunea a fost reparată, muşchii braţului rămân slăbiţi. De obicei acest tip de gimnastică foarte blândă poate fi începută imediat şi va ajuta la îmbunătăţirea gamei de mişcări ale umărului. Se vor efectua mişcări pendulare asociate cu mobilizarea pasivă (evitând flexiunea peste 90° în primele 3 săptămâni). Este importantă efectuarea stretchingului cervical şi a mobilizărilor pentru a mari stabilitatea omoplatului. În acelaşi timp se pot face exerciţii pentru biceps şi triceps, FANS şi gheaţă înainte de exerciţii în funcţie de necesităţi.

II. A doua fază: Exerciţii active
După 4-6 săptămâni se începe mobilizarea activă (fără ajutorul fizioterapeutului). Se vor folosi gradual muşchii pentru a creşte forţa şi pentru a îmbunătăţi controlul braţului. De la a 8a la a 12a săptămâna, fizioterapeutul va elabora un program de exerciţii pentru potenţă. Se va efectua un program de potenţiere a intrarotatorilor şi extrarotatorilor cu cotul lângă corp şi la 45° de abductie şi 15° de flexiune anterioară, cu ajutorul unor elastice cu tensiune progresivă. În această fază se va începe şi potenţierea deltoidului.
Obiectivele acestei faze sunt:

  • Controlarea durerii
  • Recuperarea completă a articularitatii pasive pe toate planurile
  • Începerea şi creşterea programului de potenţiere musculară
  • Efectuarea exerciţiilor la domiciliu

Notă: O recuperare completă va cere mai multe luni. Mulţi pacienţi ating o gamă funcţională a mişcărilor şi o rezistenţă potrivită după 4-6 luni de la intervenţie. Cu toate că este un proces lent, are nevoie de efortul vostru pentru reabilitare.

III. A treia fază: Recuperarea completă
Scopul acestei faze este acela de a recupera complet articularitatea pasivă pe toate planurile şi de a îmbunătăţi forţa şi potenţa musculară, completând controlul proprioceptiv printr-un program de recuperare a gestualităţii sportive. Pentru asta se optează pentru integrarea exerciţiilor de forţă şi dexteritate.
Tratamentul în această fază constă în stretching muscular, consolidare musculară a coafei şi deltoidului şi potenţiere musculară cu ajutorul aparatelor. În plus se completează cu exerciţii de coordonare şi exerciţii de lansare a mingiei, teste izocinetice şi progresiv se introduc gesturi care aparţin sportului practicat de atlet înainte de intervenţia chirurgicală.

Când poate conduce din nou, pacientul meu?
De obicei trebuie să treacă aproximativ 10-12 săptămâni după operaţie pentru ca mobilitatea umărului să permită manevrarea instrumentelor folosite în timpul condusului în siguranţă, dar în acelaşi timp este şi timpul de care are nevoie tendonul pentru a începe să facă rădăcini biologice solide în os. Acest aspect este oricum unul delicat şi trebuie evaluat în funcţie de viteza de recuperare a pacientului şi gravitatea leziunii pentru care s-a făcut operaţia.

La ce te poţi aştepta de la operaţie?
Mare parte din pacienţi percep o îmbunătăţire a forţei şi o scădere a intensităţii durerii imediat după operaţie. Fiecare tehnică de reparaţie chirurgicală are rezultate similare în ceea ce priveşte ameliorarea durerii, îmbunătăţirea forţei şi funcţiei, deci a satisfacţiei pacientului.

Factorii care pot, totuşi, scădea gradul de satisfacţie includ:

  • ţesutul tentinos de calitate scăzută
  • leziuni mari sau masive
  • scăzuta colaborare din partea pacientului în timpul reabilitării
  • vârsta pacientului (peste 65 de ani)
  • fumatul şi alte produse nicotinice

Este important ca pacientul să fie bine informat şi să ştie că, în cazul în care are peste 50 de ani şi a suferit o lezionare masivă, posibilitatea de a mişcă umărul fără nicio limitare şi cu aceeaşi forţă ca şi umărul sănătos este improbabilă. În aceşti pacienţi obiectivul este acela de a putea mişca umărul fără durere şi de a efectua toate activităţile cotidiane fără probleme particulare, sau chiar revenirea la sport dacă înainte practica unul. Spre deosebire de acestea, leziunile traumatice în cazul tinerilor sportivi sunt cele care dau cele mai bune rezultate, cu o recuperare de 100%.

Complicaţii
După chirurgia coafei rotatorilor, un mic procent de pacienţi experimentează şi complicaţiile:
Leziuni nervoase: complicaţii foarte rar întâlnite, mai ales în chirurgia artroscopica. În cazul unei leziuni nervoase, cea mai des întâlnită e cea a Nervului Circumflex, care activează muşchiul deltoid.
Infecţie: pacienţilor se administrează un antibiotic înainte de operaţie pentru a reduce riscul de infecţie. În cazul unei infecţii e nevoie de un tratament cu antibiotice mai lung.
Desprinderea deltoidului: este o formă de complicaţie doar în chirurgia de tip tradiţional, deoarece în timpul operaţiei acest muşchi este desprins parţial şi deplasat pentru a permite accesul la structurile inferioare. Este important ca după intervenţie să protejăm această zonă pentru a-i permite vindecarea.
Rigiditatea: reabilitatea precoce reduce probabilitatea ca un umăr să devină rigid. În cazul rigidităţii se poate opta pentru fizioterapia agresivă, exerciţii fizice şi înot.

Există posibilitatea ca după operaţie tendonul să se rupă din nou?
Re-ruptura tendonului reparat ca şi lipsa vindecării le vom numi „recidivarea leziunii„.
Există posibilitatea de recidivare după orice tip de reparaţie deoarece în timpul reabilitării se face forţă pe firele care ancorează tendonul pe os, iar acestea se pot rupe, sau pentru că tendonul cedează acolo unde a fost suturat din cauza calităţii scăzute a fibrelor acestuia (tendon deteriorat) sau din cauza dimensiunilor leziunii. Calitatea tendonului depinde de vârsta pacientului, dar şi de timpul petrecut de la lezionare, sau de activitatea care l-a uzat, în cazul leziunilor degenerative.
Rezonanţa magnetică, înainte de intervenţie, poate da informaţiile necesare pentru a exprima reuşita unei intervenţii.
În orice caz, pacienţii cu o nouă lezionare, de obicei, nu simt durere. Repetarea intervenţiei este necesară doar în cazul unei dureri puternice sau în cazul unei pierderi severe a funcţionalităţii braţului.

Înscrie-te la FizioAcademy pentru a primi informaţiile imediat ce sunt publicate pe site!