Quinoa conţine mai mult fier decât spanacul – de aceea e o alternativă sănătoasă pentru carne – şi eliberează energie imediat, dar calităţile sale nu se termină aici.
Quinoa este o pseudocereală originară din Anzi. Creşte în general în Bolivia şi face parte din aceeaşi familie cu sfecla şi spanacul. Timp de ani de zile a fost uitată, dar acum se recunoaşte pe deplin titlul său de „superaliment”. Toţi vor să o consume pentru că este săracă în grăsimi şi bogată în proteine „verzi” pline de energie pentru care quinoa poate înlocui carnea în alimentaţia noastră.
Quinoa, cereala „falsă” împotriva căderilor de energie
Quinoa, bogată în fibre detoxifiante, minerale şi acizi graşi Omega 3 şi 6, este ideală pentru gustările din luna de trecere dintre anotimpuri.
Din punct de vedere botanic nu este tocmai o cereală, dar conţine o cantitate mare de amidon ca şi cerealele, deşi este mult mai bogată în proteine faţă de grâu şi porumb. Mai mult, quinoa conţine mai mult fier decât spanacul. Ajunge o cantitate mică pentru a te simţi sătulă şi plină de energie (100gr – 350kcal) contribuind la tonifierea sistemului nervos şi contrastând căderile de energie. În plus, quinoa conţine potasiu, o minerală importantă pentru inimă şi muşchi.
Quinoa, preferata diabeticilor
Deşi acoperă rolul de carbohidrat în alimentaţie, quinoa nu provoacă explozii glicemice ca şi majoritatea cerealelor clasice. Conţine metionină, un aminoacid implicat în metabolismul insulinei, cu efect reechilibrant asupra acestui hormon. Din acest motiv, quinoa este recomandată şi diabeticilor, având un indice glicemic mai mic decât orezul.
Alege întotdeauna Quinoa Bio
Dacă până acum câţiva ani quinoa se găsea doar în magazinele specializate în alimentaţia bio, acum se găseşte şi pe rafturile supermarketurilor. Anumite reţete pe bază de quinoa se găsesc şi în meniurile unor restaurante.
Există peste 200 de tipuri de quinoa, majoritatea rezistând la atacurile paraziţilor, motiv pentru care nu se tratează cu pesticide.
Cea care se găseşte în general în ţara noastră este Quinoa Real de culoare alb-gălbuie, importată din Bolivia, principalul producător de quinoa la nivel mondial. Există şi alte tipuri – roşii sau negre, sau amestecate.
Proprietăţile nutriţionale sunt aceleaşi în toate speciile. Cel mai important este să alegi mereu quinoa biologică, lucru destul de uşor pentru că majoritatea celei care se găseşte în comerţ este bio.
Mănâncă sănătos dacă vrei să fii sănătoasă.