Fibroliza

Fibroliza diacutanată (prefixul „dia” provine din limba greacă şi înseamnă „prin”, deci „fibroliza prin piele”) reprezintă o metodă, creată de fizioterapeutul suedez, Kurt Ekman, în care se folosesc anumite instrumente (fibrolizoare) pentru soluţionarea multor situaţii patologice care interesează ţesuturile moi şi fibrozele pararticulare şi periarticulare.

Aşa cum ştim deja, în prezenţa evenimentelor acute răspunsul organismului nostru nu este întotdeauna cel mai bun. Procesul de recuperare poate să nu fie perfect, iar rezultatul se traduce prin prezenţa de „cicatrici” în muşchi sau în tendoane. Aceste cicatrici pot avea diferite forme ca şi noduli sau aderenţe fibroase. Uneori procesul de absorbţie a acestor structuri poate dura luni de zile, dacă este spontan, sau uneori poate chiar să nu se întâmple. Fibroliza încearcă să pornească sau să accelereze procesul de absorbire, aducând ţesutul în condiţii de normalitate.

Dacă este efectuată în mod corect, fibroliza are, în situaţiile patologice indicate mai sus, o eficienţă superioară demonstrată faţă de alte metode fizioterapeutice (hidromasaj, ultrasunete, etc).

Fibroliza a demonstrat o anumită utilitate nu doar în scopuri fizioterapeutice, dar şi diagnostice. Mulţumită acestei tehnici e posibilă localizarea eventualelor formaţiuni fibroase în ţesuturile moi. Fibrolizoarele, datorită formei lor specifice, permit explorarea şi localizarea proceselor reactive.

Fibroliza diacutanata: tehnică
Instrumentele utilizate pentru efectuarea fibrolizei diacutanate constau într-o serie de fibrolizoare de diferite forme.

Fibroliza poate părea o metodă uşor de executat, dar în realitate necesită de o optimă manualitate şi o extraordinară sensibilitate.
O şedinţă de fibroliză diacutanată constă în două faze: prima este cea de diagnostic, iar a două este cea de intervenţie manuală propriu-zisă.

Terapeutul acţionează în mod diferit în funcţie de profunzimea formaţiunilor fibroase. Dacă acestea sunt localizate destul de superficial şi se pot comprima cu uşurinţă pe suprafaţă osoasă, terapeutul efectuează fibroliza în două direcţii miscand pielea pe planurile mai profunde. Dacă problema e localizată într-un sector muscular profund, manevrele sunt mai complexe şi articulate.

Scopul final al fibrolizei este acela de a reuşi, în puţine şedinţe, să se fragmenteze mecanic corpul fibros. Dacă nu este posibilă fragmentarea completă, uneori e suficientă îndepărtarea corpului fibros de terminaţiile senzitive iritate, care sunt responsabile de simptomele dureroase.

Fibroliza nu este o metodă nedureroasă, iar durerea în anumite cazuri poate fi foarte intensă, mai ales în punctele în care sunt prezente aderenţe mai mari. Odată terminată şedinţa, nu este exclusă o reacutizare a simptomatologiei dureroase. Această problemă tinde să se rezolve de la sine în puţin timp.

Fibroliza diacutanata este contraindicată în persoanele afectate de fragilitate capilară gravă sau de probleme de coagulare. De altfel, este contraindicată şi în cazul persoanelor de vârstă foarte înaintată şi în toţi cei foarte sensibili la stimulii dureroşi.

Auto-Fibroliza: e posibilă
E posibilă simularea beneficiilor fibrolizei în cazuri foarte simple, de exemplu în cazul unui eveniment traumatic (ca şi o pereche de pantofi greşită), care creează un mic nodul pe tendonul lui Ahile. Pentru a evita complicaţii, convine utilizarea simplă a masajului cu mana goală, cu o mişcare uşoară, dar decisă să „dizolve” nodulul (care în mod normal cere 2-3 luni pentru o absorbire spontană). Dacă situaţia este mai complexă, recomand vizita unui specialist.

Primul lucru pe care trebuie să îl facă terapeutul este să controleze dacă fibroliza este indicată. Acest tip de tratament este indicat doar atunci când procesul de cicatrizare s-a completat (într-un mod greşit).

E de înţeles faptul că utilizarea fibrolizei în timpul fazei acute poate fi cu siguranţă contraindicată.