Epicondilită (epicondilită laterală)

Epicondilita laterală e o inflamaţie dureroasă a tendoanelor care conectează muşchii antebraţului la partea externă a cotului (epicondil lateral). Această condiţie e cunoscută ca şi cotul jucătorului de tenis, considerând că tenisul este activitatea sportivă care expune la majoră tensiune structurile musculo-scheletale interesate în această patologie.
Epicondilita laterală e des determinată de o suprasolicitare funcţională, adică de o folosire excesivă şi continuată a cotului şi e tipică indivizilor care, din cauza activităţilor sportive sau profesionale particulare, sunt constrânşi să repete anumite mişcări.
În detaliu, epicondilita laterală e o tendinopatie inserţională: procesul flogistic interesează inserţia muşchilor epicondilei extensori ai antebraţului, care îşi au originea în epicondilul lateral al cotului (localizat în apropierea proeminenţei osoase în extremitatea inferioară externă a homerus-ului). Epicondilita e cauzată deci de o inflamaţie a muşchilor şi tendoanelor care se inserează în epicondilul lateral şi sunt responsabili de extensiunea încheieturii mâinii sau degetelor de la mâna.
În general, durerea asociată epicondilitei laterale implică doar tendoanele, mai ales atunci când se execută mişcări de extensiune a încheieturii împotriva unei rezistenţe, şi tinde să crească în timpul tuturor activităţilor care implică activitatea muşchilor membrului interesat. În cazul unui abuz menţinut în timp, durerea manifestată se poate iradia pe întreg antebraţul şi persistă şi în timpul repausului, determinând o progresivă reducere a funcţionalităţii mâinii, încheieturii şi cotului.

[AdSense-C]

Cauze şi factori de risc

Abuz şi traumatisme. Multe persoane afectate de epicondilită desfăşoară activităţi profesionale sau personale care cer folosirea repetată şi viguroasă a articulaţiei cotului.
Epicondilita laterală e cauzată de inflamaţie des determinată de o suprasolicitare funcţională, care se verifică mai ales atunci când muşchii şi tendoanele cotului sunt constrânse să execute eforturi excesive. În plus, a fost demonstrat că microtraumatisme repetate sau o daună directă asupra epicondilului lateral, ca şi o excesivă extensiune a antebratului sau o mişcare incorectă, provoacă mai mult de jumătate din aceste leziuni.
Activitate . Atleţii nu sunt singurele persoane care pot fi afectate de epicondilită. Această patologie poate naşte şi în urmă oricărui tip de activitate care implică o torsiune sau extensiune a încheieturii mâinii, ridicarea greutăţilor sau suprasolicitarea muşchilor antebratului
Activităţile sportive principale care pot cauza epicondilită laterală sunt:

  •  sporturile cu rachetă, ca şi tenis sau badminton şi squash
  •  sporturile de aruncare, ca şi aruncarea suliţei sau discului
  •  golful
  •  scrima, etc..

Activităţi profesionale care implică mişcări repetate ale mâinii şi încheieturii:

  • instalator
  • zidar
  • tâmplar
  • măcelar
  • bucătar
  • croitor
  • pictor, etc.

Alte activităţi care solicită intens încheietura şi cotul ca şi cântatul la vioară sau utilizarea foarfecelor de grădinărit.
Vârsta. Perioada de maxim debut al patologiei e cea inclusă între 30 şi 50 de ani, deşi oricine poate fi afectat de epicondilită laterală atunci când e expus factorilor de risc.

Simptomele epicondilitei laterale se desfăşoară gradual. În marea parte a cazurilor, durerea începe cu o intensitate scăzută şi creşte gradual pe parcursul săptămânilor sau lunilor. În general, nu există o leziune specifică violentă asociată cu începutul tabloului clinic.

Semne şi simptome:

Durerea şi umflătura în partea externă a antebraţului (în corespondenţa muşchilor epicondilei care se inserează pe epicondilul lateral). Durerea se poate iradia pe tot antebratul spre încheietură şi până pe dosul palmei.
Forţa de prindere a mâinii e slăbită şi provoacă durere, chiar şi atunci când se strâng în mână mici obiecte, relativ grele.
Durerea creşte cu mişcările încheieturii, mai ales în timpul extensiunii sau mişcărilor de ridicare.
Rigiditate matinală.
Simptomele sunt des înrăutăţile de activităţile antebraţului, în general de mişcările de torsiune, ca şi atunci când se întoarce clanţa unei uşi sau când se deschide un borcan. Braţul dominant e afectat mult mai des, totuşi ambele braţe pot fi afectate. Durerea asociată cu epicondilita laterală poate fi de intensitate joasă sau gravă (atunci când se acuză şi cu braţul în repaus). Un episod de epicondilită laterală poate dura, de obicei, între 6 luni şi 2 ani. Totuşi, marea majoritate tind să recupereze în maxim 12 luni.

Notă: durerea care se acuză pe latura internă (medială) a cotului e cunoscută ca şi „cotul jucătorului de golf” (sau epicondilită medială) şi interesează epicondilul medial, ale cărui inserţii tendinoase sunt responsabile de flexiunea încheieturii mâinii.

Diagnostic:

Dacă la baza cauzelor care provoacă această condiţie patologică se află o activitate obositoare şi repetată, aceasta trebuie evitată până când simptomele se îmbunătăţesc. Totuşi, dacă durerea cotului persistă pentru mai multe zile deşi se optează pentru odihna acestuia, e recomandată o vizită de specialitate.
O multitudine de factori trebuie luaţi în considerare în formularea unui diagnostic de epicondilită; aceştia includ natura simptomelor care s-au dezvoltat, eventuali factori de risc profesional şi desfăşurarea unor activităţi sportive specifice.
Pacientul trebuie să fie capabil să localizeze cu precizie durerea din antebraţ, să îşi amintească dacă a suferit un eveniment traumatic sau dacă e afectat de alte patologii concomitente (exemplu: artrită reumatoidă, nevrite, alte condiţii reumatice sau artrozice ale cotului). În timpul examenului obiectiv, specialistul va utiliza o serie de teste pentru a se asigura de originea durerii, prin palparea directă şi căutarea simultană a semnelor de umflătură locală.
Unele dintre aceste examene includ:

  • epicondilita-laterala palparea epicondilului lateral, specialistul execută o presiune în punctul de inserţie al muşchilor epicondilei, în timp ce se cere pacientului să execute mişcări ale cotului, încheieturii şi degetelor mâinii.
  •  Testul lui Cozen: evaluează prezenţa durerii în extensiune a încheieturii şi degetelor împotriva unei rezistenţe, cu cotul în extensiune.
  •  Testul lui Mills: indică durerea la mişcarea de pronaţie forţată cu încheietura în flexiune şi cotul în extensiune

Medicul poate recomanda teste ulterioare pentru a exclude alte cauze care se află la baza deranjamentului:

  • Raze X: pentru a exclude artrita din articulaţia cotului şi pentru a evidenţia eventuale calcificaţii
  • Rezonanţa magnetică: poate fi efectuată atunci când se suspectează că simptomele ar putea fi asociate unei problematici proximale în zona cervicală. Acest examen permite evidenţierea unei posibile hernii de disc sau artritei în zona gâtului. Ambele condiţii provoacă des durere în zona braţului.
  • Electromiografia: medicul poate prescrie o electromiografie pentru a exclude compresia nervului. Multe fibre nervoase parcurg zona cotului, iar simptomele compresiei lor sunt similare cu manifestările epicondilitei laterale.

[AdSense-C]

Terapia conservativă a epicondilitei laterale

Această patologie e o condiţie autolimitanta: adică tinde să se însănătoşească spontan cu repausul. Totuşi, durerea poate dura câteva săptămâni sau luni, iar în aceste cazuri anumite tratamente pot ajuta la ameliorarea simptomelor şi la accelerarea recuperării. Tratamentul convenţional (non chirurgical) întâmpina rezultate pozitive în 80-95% din pacienţi.
Durerea asociată cu epicondilita laterală durează, în general, de la 6 la 12 săptămâni. În anumite cazuri, durerea poate afecta şi braţul pentru mai puţin de 3 săptămâni, în timp ce în alte cazuri durerea poate fi persistentă (de la 6 luni la 2 ani). Epicondilita, dacă nu e tratată corespunzător poate recidivă sau se poate croniciză.
Primul pas spre însănătoşire consistă în odihnirea braţului afectat pe toată perioada în care inflamatia e încă în faza acută. În plus, e importantă evitarea, pentru câteva săptămâni, a activităţii care a provocat iniţial problema şi care ar putea agrava patologia. Aplicaţii locale de gheaţă pentru câteva minute, de câteva ori pe zi, pot contribui la reducerea procesului inflamator.
În cazul în care durerea e de intensitate scăzută, terapia medicală, ca şi paracetamolul, poate contribui la reducerea durerii. Medicul poate sfătui şi utilizarea de FANS ca şi ibuprofen sau ketoprofen. În afară de formelede FANS care se pot lua pe cale sistemică sunt disponibile şi creme sau geluri de aplicat la nivel topic.
Fizioterapia e de obicei recomandată în cazurile de epicondilită severă sau persistentă, dar e eficientă la orice nivel patologic. Deşi atenţia fizioterapeutului tinde să se concentreze pe zona interesată de durere şi inflamaţie este important că tratamentul să fie extins pe tot membrul superior pentru a evita rigiditatea acestuia sau poziţii anti-fiziologice care pot accentua aspectele patologiei. De aceea recomand ca tratamentul să includă şi zona cervicală şi articulaţia scapulo-homerală.
Tehnicile de terapie manuală folosite sunt în general masajul şi manipulările, pentru a reduce durerea şi rigiditatea articulară. Atunci când nu există un deficit de flexo-extensiune se pot obţine rezultate satisfăcătoare cu tehnica Mulligan care favorizează translaţia medială a capitelului radial şi laterală a ulnei, în caz contrar se optează mai întâi pentru manevre de normalizare a ROM.
De asemenea, este recomandată completarea manipulărilor cu şedinţe de Tecarterapia pentru rezolvarea procesului flogistic.
Aplicaţiile de Taping NeuroMuscular au un rol esenţial încât permit o desfăşurare fiziologică a făşiilor conectivale şi, aspect foarte important după părerea lui Mulligan, menţin o translaţie a capitelului radial -chiar şi minimă – şi pe termen lung.
În plus, fizioterapeutul poate învaţă pacientul exerciţii specifice pentru a menţine braţul în mişcare şi pentru a antrena muşchii antebraţului.
exercitii epicondilita

Uneori, pentru forme patologice extreme se pot lua în considerare infiltraţii cu corticosteroizi, deşi evidenţa clinică ce susţine utilizarea acestora ca şi tratament eficient pe termen lung e limitată.